În data de 13.05.2015, membrii Sindicatului ASPC Iași și-au revendicat drepturile la un trai decent și aplicarea unor prevederi legale (aplicarea, de urgență, a prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; acordarea celui de-al 13-lea salariu; începerea negocierilor privind un nou regulament de sporuri; acordarea în mod nediscriminatoriu, a voucher-elor de vacanță pentru funcționarii publici, cât și pentru personalul contractual).

Acțiunea a fost susținută de colegii noștri din Vaslui, alături de care am scandat în Piața Victoriei, lângă sediul Guvernului. Momentele sunt surprinse în galeria foto pe care o puteți consulta.

 

Sari la conținut