Vă informăm asupra modalității de recuperare a zilei de 16 august 2019 , zi acordată liberă cu recuperare prin Hotărârea de Guvern nr.557/2019. Programul de lucru al personalului D.G.A.S.P.C. Iași a fost modificat și îl puteţi consulta în dispoziția aprobată de către conducerea instituţiei.

Art.1 – În vederea recuperării zilei de 16 august 2019 declarată zi liberă, personalul din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași care are programul normal de lucru de luni până vineri, va avea în luna august 2019 următorul program:

  • Vineri, 23 august: 07:30 – 16:30
  • Vineri, 30 august: 07:30 – 16:30

Art.2 – Personalul care are un program decalat față de cel normal (07:30 – 16:00 și 07:30 – 13:30 vinerea) va recupera ziua prin prelungirea programului zilnic cu o oră, până la acoperirea integrală a celor 6 ore, în perioada 19-26 august, inclusiv.

Art.3 – Serviciul Resurse umane va aduce la cunoștință prevederile prezentei dispoziții, iar șefii de centre/servicii/birouri/compartimente le vor duce la îndeplinire

Sari la conținut