În cursul acestei săptămâni, conducerea Sindicatului Asistenței Sociale și Protecției Copilului Iași a formulat propunerile de modificare/completare a proiectului Legii – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu referire expresă la personalul din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași. Documentul a fost transmis atât Federației COLUMNA, cât și instituțiilor abilitate să efectueze aceste completări/modificări menite să elimine inechitățile prevăzute în proiectul de lege. Propunerile înaintate le puteți consulta aici. Revenim cu detalii în momentul în care vom avea un răspuns la adresa noastră.

Sari la conținut