În urma analizei efectuate de conducerea Sindicatului Asistenței Sociale și Protecției Copilului Iași asupra Regulamentului-cadru din 29 martie 2018 privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” s-au constatat mai multe aspecte care ne nemulțumesc. Actul, publicat în Monitorul oficial pe data de 29 martie 2018, conține prevederi care nu au fost formulate așa cum s-au negociat înainte, iar sindicatul nostru va face toate demersurile necesare pentru a crea mai multă echitate pentru membrii săi. Un exemplu este cazul unităţilor de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, fără cazare (centrele de zi) care oferă servicii de recuperare beneficiarilor cu nevoi speciale. Puteți consulta prevederile Regulamentului-cadru aici.