În cursul zilei de astăzi, 10.09.2019, conducerea sindicatului nostru a înaintat o adresă către D.G.A.S.P.C. Iași prin care solicită stabilirea unei ședințe în vederea negocierii procentului aferent sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, în urma emiterii buletinului de determinare prin expertixare realizat de către Direcția de Sănătate Publică Iași. Vă vom ține la curent cu stadiul acestor demersuri deosebit de importante pentru angajații ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin grila de salarizare aprobată de Consiliul Județean Iași!

Stimate domnule Director General,

Avându-se în vedere, expertizarea locurilor de muncă, efectuată de către D.S.P. Iași pentru salariații D.G.A.S.P.C. Iași (ce se regăsesc pe grila de salarizare a Consiliului Județean Iași), concretizată prin emiterea buletinului de determinare prin expertizare nr.32/03.07.2019, vă solicităm să programați o întâlnire cu sindicatul reprezentativ al salariaților din D.G.A.S.P.C. Iași, în vederea negocierii procentului aferent sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, rezultat în urma determinărilor efectuate în conformitate cu HG 569/2017, care aprobă Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație” din administrația publică locală.

De asemenea, vă informăm că la discuții va participa și Președintele Federației Sanitas Iași – Iulian Cozianu, care este semnatar al Contractului colectiv de muncă al D.G.A.S.P.C. Iași în baza unei convenții de colaborare cu Sindicatul reprezentativ.

Sari la conținut