0232/477,731, interior 187 info@sindicatulaspci.ro

Actualizare 3: În cursul zilei de astăzi, 29.01.2026, conducerea sindicatului a înaintat o adresă pentru punerea în plată a dosarului nr. 2847/99/2024, având ca obiect obligarea DGASPC Iași la plata stimulentului de risc, în cuantum de 2.500 lei brut/lună, raportat la timpul efectiv lucrat.
Stimulentul vizează perioada stării de urgență 16.03.2020 – 14.05.2020, fiind acordat în temeiul art. 7 alin. (5) din OUG nr. 43/2020, aprobată și completată prin Legea nr. 82/2020.
Suma urmează să fie actualizată cu rata inflației la data plății, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, până la achitarea efectivă a drepturilor.
În acest dosar sunt incluși membrii care s-au înscris până în luna martie 2024.
Mai multe informații despre dosar, inclusiv care sunt persoanele pentru care s-a admis acțiunea, regasiți accesând Portalul instantelor de judecată.

Drepturile aferente dosarului 2847/99/2024, vor intra în plată începând cu anul 2026.
De asemenea, pentru membrii care s-au înscris după luna martie 2024, există două procese aflate în prezent pe rolul instanței, având același obiect: dosarul nr. 1910/99/2025 și dosarul nr.1980/99/2025.
Cele două dosare au termen de judecată stabilit la data de 04.03.2026 și vizează exclusiv membrii înscriși după luna martie 2024 și care au lucrat in perioada perioada stării de urgență 16.03.2020 – 14.05.2020.
Regăsiți adresa transmisă aici.

Actualizare 2: Instanța a admis acțiunea și a obligat angajatorul să calculeze și să plătească reclamanților stimulentul de risc, în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, raportat la timpul efectiv lucrat în această perioadă, pentru perioada stării de urgenţă cuprinsă în intervalul 16.03.2020-14.05.2020, acordat în temeiul disp. art. 7 alin. 5 din OUG 43/2020, aprobată şi completată prin Legea nr. 82/2020, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective a drepturilor acordate. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, sub sancţiunea nulităţii, în termen de 10 zile de la comunicare.

Persoanele pentru care instanța a respins acțiunea prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, au câștigat deja stimulentul de risc, având calitatea de reclamanți în dosarele soluționate în anii 2021-2022.

Mai multe informații despre dosar, inclusiv care sunt persoanele pentru care s-a admis acțiunea, regăsiți accesând Portalul Tribunalului Iași

Actualizare 1: Vă informăm că dosarul nr. 2847/99/2024 a rămas în pronunțare, soluția urmând a fi pusă la dispoziția noastră, la data de 30.06.2025.

Mai multe detalii pe portalul Tribunalului Iași.

Anunț inițial: Vă aducem la cunoștință faptul că, Sindicatul Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copilului Iaşi a înaintat o acțiune în instanță pentru membrii săi de sindicat, dosarul având ca obiect obligarea DGASPC Iași la plata stimulentului de risc, în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, raportat la timpul efectiv lucrat pe perioada stării de urgență pentru personalul contractual care nu a făcut obiectul dosarelor anterioare.

Vă aducem la cunoștință că acest dosar are un nou termen de judecată la data de 19.05.2025.

Vă vom ține la curent cu evoluția dosarului!

Sari la conținut